vineri, 13 decembrie 2019

Moșul pentru toți! :)


În data de 12 decembrie 2019 la ora 11:00 a fost desfășurată a doua activitate  numindu-se “Ajută-l pe Moș Crăciun” , prima activitate fiind tot la CSEI, unde elevii Colegiului Tehnic Alexandru Ioan Cuza Suceava  alături de cei din CSE au lucrat felicitări cu cei mici pentru a fi vândute și cu banii câștigați să cumpărăm ceva pentru ei, de Crăciun. A doua activitate, la care a fost prezent și moșul, pentru că nu putea lipsi, alături de ”spiridușii săi”, au putut aduce jucării și dulciuri celor de acolo. Unii cred că se intreabă:”Eh, și eu cu ce mă aleg?” Pot da un posibil răspuns, acela fiind și  faptul că noi ne alegem cu zâmbetul copiilor drăgălași, pentru că merită multe, afecțiune, atenție, să vadă  că, cuiva le pasă de ei.  
Merită și ei să fie fericiți, nu doar noi! Așa că, dacă vrei și tu să fii fericit de Crăciun, fă și tu ceva bun, cât de mic! Poate vine moșul și la tine! J









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Astăzi, 5 martie, ora 11:00 a avut loc activitatea „ Incluziunea Sociala” sau mai putem spune „Integrarea Socială”.

  Pe parcursul activității, cei din CSE alături de Alexandra Răucescu reprezentant în consiliul administrativ, au prezentat un powerpoint ...